.jpg)
.jpg)
A fost odată în America (titlul original C'era una volta in America, în engleză Once Upon a Time in America) (1984) este un film epic - ultimul al regizorului italian Sergio Leone, avându-i pe Robert De Niro și James Woods în rolurile principale. A fost odată în America examinează teme legate de prietenie, amintiri, violență și trădare, văzute din punctul de vedere al personajului principal, Noodles. Filmul este renumit pentru cinematografie, pentru nivelul de detaliu al celor trei perioade în care se desfășoară acțiunea și pentru narația intricată, deschisă.
Scenariul filmului este bazat pe romanul The Hoods (în traducere aproximativă Golanii din cartier), semnat de autor - un fost gangster, devenit informator de poliție - cu pseudonimul Harry Grey. Romanul prezintă doar evenimentele din primele două treimi ale filmului. Scenele contemporane (considerate de unii fani ca fiind doar un vis, o iluzie) au fost create și adăugate în întregime de Leone. Scenariul este altfel destul de fidel cărții originale, deși scenele de viol nu există în roman, iar numele unor personaje au fost schimbate.
Altă diferență este că în roman apar câțiva gangsteri notorii, inclusiv Meyer Lansky și Bugsy Siegel. Leone a optat să elimine aceste personaje deoarece a considerat că distrag de la subiect. Mafia (sau "Combinația", cum e numită atât în carte cât și în film) este reprezentată în film de scurta apariție a fraților Minaldi, Frank și Joe (personaje fictive), interpretați de Joe Pesci și Burt Young, respectiv, și a gărzilor acestora. Personajul Noodles este bazat în mare pe Meyer Lansky, iar Max pe Bugsy Siegel (reacțiile lui Max când Noodles îi spune "nebun" sunt bazate direct pe reacțiile reale ale lui Siegel la auzul poreclei sale), și câteva "lovituri" și acte de violență au fost bazate pe fotografii de incidente reale, cum ar fi eliminarea lui Joe Minaldi, bazat pe moartea lui Bugsy Siegel.
Leone a dorit să facă filmul dinainte de "Bunul, răul și urâtul" însă a avut mari dificultăți în obținerea drepturilor de ecranizare a romanului și de a aranja o întâlnire cu singuraticul autor. Gray în final s-a întâlnit cu Leone de mai multe ori în anii 60 și 70, și a fost un fan al westernurilor lui Leone; înainte de decesul său în 1982, și-a dat acordul pentru adaptare. Unul din motivele pentru care producția a durat atât de mult a fost că alt producător obținuse drepturile de ecranizare a romanului și a refuzat să le cedeze până la sfârșitul anilor 70.
Leone a considerat mai mulți actori pentru rolurile filmului. A fost foarte entuziasmat de Gérard Depardieu, care s-a oferit să învețe engleza cu accent de New York dacă obține rolul. Richard Dreyfuss a fost de asemenea considerat pentru rolul Max, iar Tom Berenger și Dustin Hoffman au fost considerați pentru roluri.
Leone a încercat, ca și la filmul "Pentru un pumn de dinamită" (A Fistful of Dynamite), să producă filmul cu un regizor mai tânăr. La începutul proiectului i l-a oferit lui John Milius, unul din fanii săi, care a fost entuziasmat de idee; însă Milius lucra la "Vântul și leul" (The Wind and the Lion) și la scenariul filmului "Apocalipsul acum" (Apocalypse Now), și nu a putut să-și asume obligația.
Pentru a obține aspectul vizual al filmului, Leone a folosit ca referință tablourile semnate de mai mulți pictori: Reginald Marsh, Edward Hopper și Norman Rockwell, precum și fotografiile lui Jacob Riis (pentru scenele din 1922). De asemenea celebrul roman al lui F. Scott Fitzgerald "Marele Gatsby" a influențat caracterizarea lui Noodles (sau cel puțin relația cu Deborah).
Anni Venti: due ragazzini ebrei, Max e Noodles, iniziano la loro carriera nella malavita con piccoli traffici. Noodles, innamorato di Deborah, finisce in prigione e ne esce durante il proibizionismo. La banda continua a fare affari d’oro, ma a poco a poco tra Max e Noodles il rapporto si va guastando. Un giorno, Max resta ucciso in uno scontro a fuoco: ormai Noodles è veramente solo, ma trent’anni dopo riceve una lettera…
Once Upon a Time in America - (1984)
A fost odata in America
IMDB:8.4/10 din 122627 voturi
Gen:Crima, Drama, Istoric
Durata:229 minute
Regia:Sergio Leone
Actori:William Forsythe, Robert De Niro, James Woods, Treat Williams, Joe Pesci
Posta un commento